Oglinda

E doar un puștan bătrân ce nu mai simte cum crește,
Se uită cruciș în oglindă, imaginea nu-i mai zâmbește.
A fost vreodată copil, oare a fost cuminte?
Insistent se întreabă dacă oglinda nu-l minte.

 

Ochii-i sunt limpezi, picuri de rouă pe iarba de munte,
Gura îi e strambă, brazdată de vorbe marunte,
Barba cărunta-i acoperă fața
Pe când ridata-i frunte îi descrie viața.

 

Ieri era flăcău, tanăr, puternic, vânjos,
Acum parcă-i epava, cu greu se ridică de jos.
Stă calm și contemplează imaginea ce o vede-n oglinda
Încercând să-nțeleagă unde-i puștanul din tindă.

 

Ii e dor de tinerețe, copilul se citește-n priviri,
E boem și etern, ascuns perfect în simțiri,
Închis întrun corp lent el vrea să răzbată,
Să urle, să sară, să strige, să bată.

 

Stă cu ochii-ațintiți spre sine, îl inundă ura,
Inima-i rece, demult nu mai cunoaște căldura,
Cu pumnu-ncleștat face oglinda bucăți,
Morman de defecte, cioburi si calități.

 

Oglinda e țăndări, chipul nu mai există,
Orgoliul e zob dar problema persistă.
O lacrimă cade unind piesele sparte,
Oglinda nu minte, mereu are dreptate.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: